Movie time / Bastarzii

15:52:00

E vremea perfecta pentru relaxare! Un film bun cu cineva drag alaturi, buna dispozitie si multe emotii..
          Daca nu ati fost la acest film, va recomand sa mergeti! Sarbatori linistite cu voie  buna!
În comedia ,,Bastarzii", produsă de compania Alcon Entertainment, Owen Wilson ("Hotel Grand Budapest," "Spărgătorii de Nunţi") şi Ed Helms (seria "Marea Mahmureală", "Noi Suntem Familia Miller") joacă de vineri, 22 decembrie, rolul gemenilor bivitelini, Kyle şi Peter, care descoperă accidental că au trăit în minciună întreaga viaţă. Omul blând din poza de pe şemineu nu e, de fapt, tatăl lor, ci o invenţie a mamei lor (Glenn Close), născocită pentru a ascunde adevărul: că aceasta nu ştie cine este tată lor adevărat. 


Având la dispoziţie doar câteva dovezi, fraţii reuşesc să-l găsească pe bărbatul misterios în ceea ce urmează a fi o excursie nebunească presărată cu descoperiri şi dezvăluiri pe care le află despre mama lor, ei înşişi şi unul despre celălalt.

                Filmul "Bastarzii" marchează debutul regizoral al cineastului Lawrence Sher (seria "Marea Mahmureală"). De asemenea, în film joacă şi J.K. Simmons ("Whiplash"), câştigător al Premiilor Oscar, comediantul Katt Williams, Terry Bradshaw, atacantul de baseball faimos în NFL care a devenit actor, Ving Rhames (seria "Misiune Imposibilă"), Harry Shearer (Familia Simposon) şi June Squibb ("Nebraska"), nominalizată la Premiile Oscar, Christopher Walken ("Vânătorul de Cerbi"), câştigător al Premiilor Oscar şi Glenn Close ("Albert Nobbs", "Gardienii Galaxiei"), nominalizată la Premiile Oscar, ca mama lui Kyle şi a lui Peter.

Sher a regizat filmul după un scenariu scris de Justin Malen ("Super Party la Birou"). 

Filmul a fost produs de Ivan Reitman, nominalizat la Premiile Oscar ("Sus, în Aer"), Ali Bell ("Draft Day") şi Broderick Johnson şi  Andrew A. Kosove ("Povestea unui Campion"), nominalizaţi la Premiile Oscar din partea Alcon Entertainment. Producătorii executivi sunt Tom Pollock, Scott Parish, Chris Cowles, Chris Fenton, şi Timothy M. Bourne. 

Echipa din spatele camerelor de filmare a lui Sher îl include pe directorul de imagine John Lindley ("St. Vincent"), scenograful Stephen H. Carter (director artistic, "Omul Pasăre sau Virtutea Nesperată a Ignoranței), editorul Dana E. Glauberman ("Draft Day") şi designerul de costume Julie Weiss ("Frida," " Armata celor 12 Maimuțe"), nominalizate de două ori la Premiile Oscar. Muzica a fost compusă de Rob Simonsen ("Foxcatcher").

,,Bastarzii", o producţie Alcon Entertainment, Montecito Picture Company Production, în asociere cu DMG Entertainment, filmul e distribuit de Warner Bros. Pictures, o companie a Warner Bros. Entertainment şi are premiera în cinematografele din ţară pe 22 decembrie 2017.

You Might Also Like

3 comentarii